Corneliu Livanu îşi găseşte un corespondent biblic, comparându-se cu străina Rut, tânăra văduvă moabită, care îşi începe viaţa în ţara „unde curge lapte şi miere“ prin aspra îndeletnicire de culegător de spice pe urma secerătorilor (Rut 2:3-10). În „ţara întristării sale“, poetul Corneliu Livanu, asemenea fraţilor săi de credinţă „străini şi călători“ (1 Petru 2:11) a pus în aplicare sublimul sfat: „Să nu te duci să culegi spice în alt ogor; să nu te depărtezi de aici!“ (Rut 2:8) spicuind pe ogoarele binecuvântatului Boaz, Cel cu „drept de răscumpărare“ asupra fiinţei sale, Acela care l-a şi răscumpărat cu sângele Său pe crucea Golgotei.

Isuse, Isuse, Tu-mi eşti adăpostul,
Cetatea în care cei răi nu pătrund.
Şi viaţa prin Tine găsitu-şi-a rostul.
Când suflă furtuna în Tine m-ascund.

De când pe o cruce Te duse iubirea
să rabzi pentru mine şi moarte şi Iad,
eu vin, plin de lacrimi, să-ţi dau mulţumirea
şi-s gata cu Tine să trec şi prin vad.

Şi chiar dacă astăzi eu n-am nici cuvinte
să-ţi spun ce m-apasă din tristul ungher,
primeşte-mi, Isuse, cu dorul fierbinte,
suspinul ce-n taină se-nalţă spre cer!

Prin zbuciumul vremii ce trece ca visul
doar Tu eşti cu mine şi-mi dai noi puteri,
să trec şi prin moarte, să-ţi văd Paradisul
cel plin de atâtea cereşti mângâieri!

(din poezia Suspinul)