Dumnezeu nu ne-a înzestrat cu aripi naturale, dar a pus gândului nostru aripile veşniciei care reprezintă pentru noi, oamenii, mult mai mult decât o rachetă cosmică.Isus ne-a dat cea mai fericită garanţie că la Tatăl ceresc nu trebuie să urcăm cu forţele personale ale meritelor noastre, oricâte ar fi acestea.Înainte de a putea zbura, tu trebuie să crezi şi să primeşti Vestea cea Bună a Mirelui şi, împreună cu Duhul Sfânt, să-L chemi cu aceeaşi iubire dintâi: „Amin! Vino, Doamne Isuse!”

(din Cuvântul autorului)

În fiecare dintre noi
Un fel de Toma se ascunde.
Isus îl vrea un sfânt altoi
Ce-n viaţa veşnică pătrunde.

Dar noi decidem, nu-i târziu,
Primind în suflet mărturia,
Să credem în Isus cel viu
Şi să-I primim Împărăţia.

Dar dacă duhul ni-i rebel
Şi sclav la moara raţiunii,
Nu viaţa veşnică ni-i ţel
Pe-acest pământ al stricăciunii.

Deschideţi ale voastre porţi!
Să scuturăm acum ţărâna,
Cât Domnul înviat din morţi
Cu dragoste ne-ntinde mâna!